Fabio Niţă despre cariera muzicală în dialog cu Daniela Sala
Fabio Niţă a câştigat premiul de popularitate la emisiunea “Duminica în familie” prezentat de Mihaela Rădulescu. Artistul a lansat până în prezent o serie de melodii care au fost foarte apreciate de către publicul larg, una dintre acestea fiind “Love în Thailand”, melodie care s-a bucurat de un real succes naţional şi internaţional. Fabio Niţă a participat la emisiunea “Românii au talent” în calitate de invitat special al Mihaelei Rădulescu şi a încântat publicul cu vocea sa. A câştigat discul de aur pentru primul album imprimat “Poate într-o zi” oferit de Casa de discuri.
La ce vârstă ai început să activezi în acest domeniu?
Am cochetat cu muzica de la o vârstă destul de fragedă, dar mai serios am început la vârsta de 25 de ani.
Cum ţi-ai descoperit talentul muzical?
Cântam mereu la petrecerile prietenilor şi toţi îmi spuneau că am talent şi de ce să nu încerc să fac asta la un nivel mai avansat.
Ce amintiri are Fabio Niţă de la începutul carierei sale?
Am o mulţime de amintiri atât frumoase cât şi mai puţin frumoase. Îmi amintesc cum la un concert s-a întrerupt curentul, la altul scena era defectă şi eram gata să cad sub ea.
Care a fost prima melodie pe care ai cântat-o în faţa unui public?
Prima melodie cantata a fost de la 3 Sud Est “Amintirile” şi de la T-Shirt “Eşti ca un înger”.
A fost greu să te faci remarcat pe piaţa din România?
Normal că a fost greu. Pe vremea când m-am decis să fac muzică, costa foarte mulţi bani să îţi cumperi propria piesa muzicală.
Ce hopuri a trebuit să depăşească Fabio Niţă pentru a ajunge în punctul în care eşti astăzi?
Oamenii sunt cum sunt, cuvântul din păcate este egal cu 0 la unii şi am avut mult de aşteptat. Apoi bulling-ul, care nu este uşor de depăşit nici în prezent.
Ce consideri că ţi-a adus notorietatea de care te bucuri în prezent?
Nu ştiu dacă pot să-i spun notorietate, dar răspunsul meu la această întrebare este ambiţia, consecvenţa şi răbdarea.
În care din proiectele profesionale te-ai regăsit cel mai mult?
Cel mai mult m-am regăsit în proiectul”Love în Thailand” unde am combinat limba română cu limba engleză.
Care a fost cel mai fericit moment din cariera ta? Dar cel mai trist?
Cel mai fericit moment a fost când am urcat pe scenă de la “Românii Au Talent” împreună cu Mihaela Rădulescu. Cel mai trist moment, din păcate, a fost când mama mea a decedat, iar eu eram la un spectacol.
Ce înseamnă muzica pentru Fabio Niţă?
Muzica pentru mine este medicament.
Ce înseamnă fericirea pentru tine? Ce te face fericit?
Fericirea pentru mine înseamnă să fiu sănătos şi să pot călători în întreaga lume, dar şi să-mi ştiu familia bine.
Povesteşte-ne o întâmplare amuzantă din cariera ta!
Una din întâmplări a fost când m-am prezentat la un concert cu o lună mai deveme, încurcând data. Altă întâmplare amuzantă a fost când am urcat pe scenă şi dj-ul a pus altă piesă.
Cine este cântăreţul tău preferat?
Michael Jackson, regele muzicii pop.
Au fost momente în care ai vrut să renunţi la cariera ta?
De multe ori, dar nu m-a lăsat inima.
Te-ai gândit vreodată să te muţi într-o altă ţară?
Da, Japonia, Franţa şi Brazilia, dar iubesc prea mult România. Dacă mă mai nasc o dată, atunci m-aş muta în Japonia.
Cât de importante consideri că sunt imaginea şi stilul vestimentar pentru un artist?
E cartea de vizită a unui artist. Sunt foarte importante.
Tu îţi scrii versurile melodiilor tale?
Mai scriu şi eu, dar îmi scriu şi alţii.
Lucrezi la o melodie nouă?
Da, am terminat de curând un proiect pe care mi l-am dorit alături de “sora mea” de suflet Aura B. şi care sper să vă placă şi să o aveţi în playlistul vostru la favorite.
Dacă nu îţi alegeai această carieră ce altceva ai fi făcut?
….